Psihologia oncologică – Îngrijirea psiho-emoțională a bolnavilor de cancer

În România, incidența cancerului la adulți este în creștere în ultimii ani, iar pacienții și familiile acestora se confruntă cu provocări imense. În fiecare an sunt descoperite aproximativ 100.000 de cazuri noi, au loc 56.000 de decese, făcând ca rata medie de supraviețuire să fie de 54%. Pe lângă tratament și monitorizarea evoluției bolii, îngrijirea psiho-emoțională a bolnavilor de cancer este de o mare importanță.

Omul nu este doar corp. Când au simptome fizice, oamenii se adresează medicilor de diferite specialități. Aceștia au cunoștințele necesare pentru a le vindeca corpul. Un om cu cancer se adresează oncologului. Dar omul este și minte, emoții, gânduri și sentimente. Așa cum, pentru a-și trata trupul oamenii cu cancer se adresează oncologului, pentru a-și trata mintea și sufletul ar trebui să se adreseze psihologului. Problemele psihologice, cum ar fi anxietatea, depresia, suferința emoțională și teama de reapariție a cancerului, sunt raportate frecvent de pacienții cu cancer și de supraviețuitorii acestei boli.

Psihologia oncologică poate ajuta în multe direcții, care împreună duc la creșterea duratei de viață a oamenilor diagnosticați cu cancer, precum și la creșterea calității acesteia.

Gestionarea factorilor de risc

Factorii de risc asociați cu cancerul sunt numeroși și variază în funcție de tipul de cancer. Dacă nu putem modifica factorii de risc care țin de genetică și, parțial, pe cei ce țin de mediul în care trăim, factorii de risc ce țin de anumite comportamente nesănătoase sunt la îndemâna noastră. Dintre aceștia fac parte: fumatul, obezitatea, sedentarismul, nutriția inadecvată, alcoolul, expunerea prelungită la soare.

S-au acumulat multe dovezi științifice care leagă aceste comportamente de riscul de cancer și de recidivă, și în această direcție, psihologia poate ajuta oamenii să învețe să își modifice comportamentele nesănătoase care duc la diferite boli, iar astfel poate îmbunătăți viața persoanelor care au supraviețuit sau care trăiesc cu cancer.

Calitatea vieții

Diagnosticul, tratamentele agresive și teama de recidivă generează un stres psiho-emoțional copleșitor bolnavilor de cancer și supraviețuitorilor. Anxietatea, depresia, traumele și sentimentul de izolare afectează profund calitatea vieții, capacitatea de a funcționa social, profesional și familial. Chiar și după terminarea tratamentului, efectele secundare fizice persistente, teama de viitor și schimbările în identitate pot perpetua suferința emoțională.

Calitatea vieții bolnavilor de cancer și a supraviețuitorilor este profund influențată de experiența bolii, depășind cu mult aspectele fizice. Mulți pacienți resimt diagnosticul de cancer ca pe o condamnare la moarte. Ei ”cad” psihic, se resemnează și nu mai percep nimic în viitor, în afară de moarte. Îngrijirea psiho-emoțională a bolnavilor de cancer înseamnă să li se redea speranța acestor pacienți, să perceapă cancerul ca pe un nou episod de viață, care se desfășoară după alte reguli decât cele știute până atunci.

 Sistemul imunitar

Stresul cronic, anxietatea și depresia sunt asociate cu o funcționare  imunitară afectată. Sistemul imunitar joacă un rol crucial în lupta împotriva cancerului, iar un sistem imunitar slăbit poate afecta capacitatea organismului de a combate boala. Studiile au arătat că îngrijirea psiho-emoțională a bolnavilor de cancer le poate îmbunătăți funcția imunitară, prelungind astfel viața acestora și ajutând la recuperarea lor mai rapidă.

Aderența la tratament

Un om diagnosticat cu cancer este debusolat, îndurerat și temător. Stând în aceste emoții și stări, poate crede că există o altă modalitate mai bună sau mai rapidă de a se vindeca decât tratamentul dureros prezentat de medici, și poate refuza tratamentul sau poate renunța la acesta. Un psiholog îi poate alina temerile și emoțiile copleșitoare și îl poate ajuta să se adapteze diagnosticului, intervenției chirurgicale și tratamentelor. Îl poate ghida printre meandrele negării, furiei, negocierii, depresiei și în final acceptării, cele 5 stadii ale durerii.

Pacienții cu o stare psihică bună au o mai mare probabilitate de a respecta cu strictețe planul de tratament, inclusiv chimioterapia, radioterapia și alte proceduri medicale. Aderența la tratament este esențială pentru succesul terapiei oncologice.

Gestionarea durerii fizice

Psihologia joacă un rol semnificativ în gestionarea durerii fizice, demonstrând că mintea și corpul sunt strâns interconectate. Nu se ocupă de tratarea cauzei fiziologice a durerii (aceasta rămâne în sarcina medicilor), ci se concentrează pe modul în care pacientul percepe, experimentează și răspunde la durere.

Tehnici de coping, cum ar fi relaxarea, meditația, mindfulness, strategii pentru gestionarea stresului pot fi eficiente în reducerea durerii și a necesității de analgezice. De asemenea, există terapii psihologice specifice destinate durerii cronice.

Supraviețuitorii

Experiența fiecărui supraviețuitor de cancer este unică, iar nevoile lor de suport psihologic variază. Există multe mecanisme prin care psihologia poate ajuta supraviețuitorii.

Pe lângă prevenirea recidivei, în care, așa cum am văzut, un sistem imunitar puternic este necesar, psihologia poate ajuta prin terapii de procesare a traumei și de doliu (în cazul pierderii unui membru sau al unui organ); îmbunătățirea calității vieții, furnizarea de informații despre cancer, tratament și recuperare, reducând astfel incertitudinea și anxietatea; dezvoltarea mecanismelor de coping pentru a face față provocărilor fizice, emoționale și sociale ale supraviețuirii cancerului; suport în gestionarea efectelor secundare ale tratamentului (oboseala, durerea, schimbările de apetit sau disfuncțiile sexuale). De asemenea, oferă terapie de cuplu sau de familie, prin gestionarea impactului cancerului asupra dinamicii relaționale și la reconstruirea legăturilor afectate.

Aparținătorii

Membrii familiilor pacienților cu cancer sunt aflați și ei în stres emoțional. Teama de a-i pierde pe cei dragi, îngrijirea lor fizică, anxietatea și depresia, implicațiile financiare ale cancerului și ale tratamentului acestuia, dar și limitele lor proprii, fizice și emoționale, toate acestea sunt poveri care pot deveni prea greu de dus. Se poate isca un cerc vicios, între problemele psihologice ale pacienților și cele ale familiei acestora, din care nimeni nu are de câștigat, ci doar de pierdut. Este important să se înțeleagă că, pentru a putea oferi un ajutor de calitate, iubire și suport real celor dragi bolnavi de cancer, aparținătorii trebuie să aibă întâi grijă de ei înșiși, de nevoile lor fizice, psihice și emoționale.

Studiile demonstrează că problemele psihologice la pacienții cu cancer, dar și cele ale aparținătorilor, sunt asociate cu utilizarea sporită a asistenței medicale, costuri crescute de îngrijire a sănătății și pierderi economice, atât personale, cât și ale societății.

Asociația SURSA

Când viața te pune la încercare într-un asemenea mod, este esențial să simți că nu ești singur. Este esențial să te simți înțeles și sprijinit. În acest sens, 3 femei din medii diferite, dar unite prin experiențe personale și dureroase cu cancerul, au înființat Asociația SURSA, ce își propune ca prin Programul intitulat ”De la Întuneric la Lumină” să introducă îngrijirea psiho-emoțională a bolnavilor de cancer ca parte integrantă a actului medical în secțiile de oncologie.

Asociația pune la dispoziție resurse și sprijin atât pentru pacienții oncologici adulți, cât și pentru familiile acestora, precum și pentru cadrele medicale care luptă alături de ei împotriva acestui diagnostic. Programele sunt susținute de experți certificați în domenii precum: psihoterapie, nutriție, educație, wellness și coaching. 

Bugetul necesar pentru implementarea acestui program este estimat la 800.000 de euro, și orice ajutor este binevenit. În acest link pot fi găsite mai multe amănunte despre programul ”De la Întuneric la Lumină”, precum și modalitățile prin care se poate dona.

*

Îngrijirea psiho-emoțională a bolnavilor de cancer este crucială. Accesul la servicii de consiliere psihologică, grupuri de suport și terapii specifice este esențial pentru a gestiona emoțiile intense, a dezvolta mecanisme de coping eficiente și a reconstrui sentimentul de control asupra vieții. Oamenii diagnosticați cu cancer sau supraviețuitorii acestei boli ar trebui să beneficieze de orice resursă disponibilă pentru a fi cât se poate de bine, ca parte integrantă a societății.

0 răspunsuri la "Psihologia oncologică - Îngrijirea psiho-emoțională a bolnavilor de cancer"

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *